Romancierul naiv si sentimental

Orhan Pamuk

Romancierul naiv si sentimental

(The Naive and the sentimental novelist)

editura Polirom, Bucuresti 2012

traducere de Rebeca Turcus

161 de pagini

Romanele sunt vieti secunde. La fel ca visele despre care vorbeste poetul francez Gérard de Nerval, ele dezvaluie culorile si complexitatea vietii noastre si sunt pline de oamen , chipuri si obiecte pe care avem senzatia ca le recunoastem. (p. 7)

Aceasta carte m-a facut sa am indragostesc iremediabil de Orhan Pamuk, autorul cartii. Din pacate, pana acum cateva zile cand am citit o foarte frumoasa recenzie (care m-a convins sa cumpar si sa citesc Romancierul naiv si sentimental), nu mai auzisem de acest domn Pamuk.

Cititorul are impresia ca se afla nu printre cuvintele unui roman, ci in fata unui peisaj pictat. (p. 11)

Per ansamblu, este o carte de eseistica despre lumea romanelor, tratata atat din perspectiva romacierului cat si a cititorului. Avand numai 161 de pagini Orhan Pamuk s-a dovedit a fi, dupa cum mentioneaza la finalul carti, cel mai neindurator critic si editor al propriilor sale scrieri. Firea sa perfectionista a dat nastere unei carti fermecatoare, pline de intelepciune care dezvaluie lumea tainica a romanului, precum si jocul ce se realizeaza intre cititor si scriitor. La final, raman cu ideea ca este nu numai o carte dedicata romanului, ci si o invatatura din care se desprind lectii asupra istoriei si firii omului.

Adevarata placere la lectura unui roman pleaca de la capacitatea de vedea lumea nu din exterior, ci prin ochii protagonistilor care traiesc in universul respectiv. (p. 14)

Pamuk are talentul de putea pune punctul pe i, marturisind lucruri pe care le-a simtit citind si scriind, descriind atat partea sentimentala (reflexiva) a cititorului, cat si cea naiva (impulsiva, credula) a acestuia. Am citit avand admiratie si respect deplin fata de autor, un om ajuns la varsta de 58 de ani care se pastreaza umil in fata cititorului.

...motivul pentru care citim astfel de romane [politiste etc] este acela de a simti tihna si siguranta oferite de un loc familiar. Iar motivul pentru care revenim la romanele literare, la romanele mari, unde cautam indrumare si intelepciune, pentru a conferi un sens vietii, este faptul ca nu ne simtim bine in lumea in care traim. (p. 135)

Termin cartea cu dorinta de a afla mai multe despre autor, de a-i citit operele si cu o pofta agonizanta fata de marele romane care ma asteapta. V-o recomand!

Omul modern citeste si are nevoie de romane pentru a se simti la largul lui in lume, caci relatia cu universul din care face parte este deteriorata - iar astfel el face tranzitia de la naivitate la sentimentalism. (p. 135)

Conacul dintre dealuri

Agatha Christie

Conacul dintre dealuri

(The Hollow)

editura Rao, Bucuresti 2011

traducere de Oana Adriana Duta

249 de pagini

Imi plac cartile Agathei Christie (15 septembrie 1890 – 12 ianuarie 1976). Am citit pana acum peste 20 de romane politiste scrise de ea si va spun ca nu ma mai satur. M-am obisnuit cu stilul simplu in care sunt compuse povestiile, cu notele amuzante, imi place sa ma gandesc cine ar putea fi criminalul si tin la Hercule Poirot, unul dintre detectivii autoarei.

Simt ca am devenit dependenta, in sensul ca la un anume interval de timp am nevoie de Agatha Christie. Am inceput sa cred, ca multi alti cititori naivi, ca am o relatie speciala cu atoarea de mult decedata, ca o cunosc. Ma simt in siguranta cand pilotul naratiunii este aceasta. Traiesc, simt si ma bucur de inocenta paginilor, de misterul crimei. Poirot, micul belgian cu o mustata imensa si cu un cap in forma de ou, mi se pare, pe de o parte, teribil de amuzant - mai ales cand se plange ca pantofii ii sunt prea stramti - si, pe de alta parte, tot timpul mi-e teama sa nu fie ranit de cine-stie-ce psihopat. Si, desigur, ii admir inteligenta si originalitatea.

Din ce am citit pe internet am aflat ca Agathei Christie nu-i mai placea DELOC de Hercule Poirot; spre sfarsitul carierei sale de scriitor, ajunsese sa-l urasca si de abia astepta sa scape de el. Dovada  vie este ca-n ultimul sau roman in care rolul principal il are Poirot aceasta moare la datorie.

Va recomand sa cititi aceasta carte, Conacul dintre dealuri, un clasic marca Agatha Christie.

Ben Rice: Pobby si Dingan



Pobby si Dingan

(Pobby and Dingan)

de Ben Rice

editura Univers, Bucuresti 2007

traducere de Dan Ciobanu

110 pagini

Va propun si voua sa faceti acest mic experiment: intrati intr-un anticariat si alegeti o carte. Desigur, poate parea banal, insa provocarea consta in a alege absolut aleatoriu cartea respectiva, incercand sa va eliberati de prejudecati. Nu alegeti autori cu nume sonore, ori ceva ce stiti ca prietenului dumneavoastra i-a placut. Pur si simplu, luati o carte mai ieftina care suna amuzant. A mea a fost redusa mai intai de la 5 lei la 2.99, ca apoi, cu doar 50 de bani, sa cada in mainile mele. Norocul meu este ca m-am debarasat de prejudecati. Normal as fi spus ca daca a fost redusa de n ori cu siguranta nu-i mare branza de capul ei, ori probabil subiectul a fost prea greu pentru cititorul de zi cu zi.
 
Povestea este simpla, insa cred ca in asta consta si frumusetea. Deseori, scriitori romani aleg subiecte simple, pe cand operele straine tind sa contina de cele mai multe ori aventurile palpitante. Imi place atunci cand ordinarului ii este acordata mai multa atentie si ajunge pe prima pagina. Cateodata, rezultatul este o imagine in oglinda a sinelui, asta ajutandu-ne in a ne putem da seama de greselile pe care le facem. Devenim mai usor atins cand personajele sunt din ,,lumea noastra". Facand o paralela, consider ca lectura este ca o calatorie, iar cu cat aceasta este mai bogata in detalii, cu atat mai mult noi iesim mai schimbati, cu capacitate de intelegere si sensibilitate mai mare. Urmand aceasi idee, cand un turist viziteaza o tara straina si trece in goana prin toate reperele prezentate in ghidurile turistice, se intoarce acasa cu o perceptie eronata asupra regiunii vizitate. Pe cand un alt calator care mai omite din obiectivile turistice, dar in locurile in care merge isi dedica atentia in a observa detaliile, prinde mai bine gustul meleagurilor straine.
 
Subiectul: Fiica unui miner din Australia are doi prieteni imaginari: Pobby si Dingan. Intr-o zi, tatal fetei ii uita pe cei doi in mina. Tatal se intoarce acasa fara prietenii imaginari,iar fetita se imbolnaveste de suparare. Tot orasul ajunge sa se implice in cautarea lui Pobby si Dingan. Dar, problema este ca nu-i deloc usor sa gasesti ceva atunci cand este invizibil.

• Mi-a placut pentru ca: subiectul este inedit, iar autorul reuseste sa valorifice acest lucru pe parcursul cartii. Intamplarile sunt vazute din punctul de vedere al fratelui mai mare al surorii, un baiat ce nu are mai mult de 13 ani. Astfel, perspectiva pe care cititorul o capata asupra acestui orasel din Australia este marcate de micile sale naivitati asupra lumii ce-l inconjoara. Opiniile sale sunt sincere, dorintele sale sunt pure, iar reactiile, tot timpul exagerate. Mi-a placut de asemeanea pentru ca m-a readus in universul copilariei si mi-am amintit de propriile mele idei distorsionate asupra restul oameniilor. Astfel, balanta se egalizeaza, iar romanul capteaza atentia cititorului cap-coada.

Va recomand aceasta ,,fermecatoare poveste despre puterile secrete ale imaginatiei"!

Moarte in familie



Moarte in familie

(Dead in the Family)

de Charlaine Harris

editura Leda, Bucuresti 2011

traducere de Adrian Deliu

Ilustratia copertei de Lisa Desimini

Si gata (cel putin pentru moment) cu colectia Vampirii Sudului! Reactia mea dupa ce am petrecut ore intregi citind cele 10 carti de Charlaine Harris? Confuza! Nu stiu daca ar fi trebuit sa-mi placa sau calitatea indoielnica a literaturii ar fi trebuit sa-si fi spus deja cuvantul.

In aceasta a zece carte din ,,faimoasa" serie cu vampiri si alte minuni (varcolaci, zane, teriantropi, elfi?, demoni...) Sookie isi imparte patul cu Eric. In sfarsit! De aici va puteti da seama ca sunt/eram fana a marelui viking. Si desi imi place personajul, trebuie sa recunosc ca era oricum inevitabil! Inca din prima carte, el era asa zisa arma incarcata cu care autoarea trebuia sa traga la un moment dat. Si a tras de doua ori. Mai intai cand Eric era confuz, din cauza ca niste vrajitoare ii furasera memoria, iar apoi acum cand farmecul lui Sookie i-a devenit irezistibil, iar inima a inceput sa-i bata mai tare (metaforic vorbind, desigur). Hmm... Sa recapitulam: primul a fost vampirul Bill. Defapt, mai intai au fost flirturile cu seful teriantrop Sam. Oricum, chiar daca nu ma prea incanta modul in care Bill este descris, trebuie sa recunosc ca prima carte este cea mai sexy dintre toate. Scene de dragoste intre ea, virgina chelnarita telepata si batranul Bill sunt intradevar fierbinti! Nu trece mult timp si Bill dispare, iar in timp ce ea il cauta pe iubitul ei, se infripa ceva cu Alcide, varcolacul. Il gaseste pe Bill, dar, el, infometat o scurge toata de sange, aducand-o in pragul mortii. Rezultatul: se supara pe Bill si-l iarta la mama naibii. Ii acorda o sansa lui Alcide dar lucruile nu megr chiar atat de bine. Eric isi pierde memoria, iar Sookie se topeste in fata lui. Dupa ce-si recapata memoria, Sookie e cu Quinn, varcolacul-tigru. Dupa ce SI aceasta relatie se ispraveste, si dupa ce afla ca lui Bill i-a fost ordonat s-o seduca, Sookie cade din nou in bratele matasosului Eric, care mai nou isi aminteste de marea dragoste ce i-a purtat-o. In cartea precedenta, Eric si Sookie se casatoresc dupa reguliile vampirilor. Acum, ramane sa vedeti singuri ce se v-a intampla. Ca de obicei, va va astepta o lectura palpitanta si plina de umor cu ocazionale detalii picante.