Padurea spanzuratilor

Padurea spanzuratilor de Liviu Rebreanu,
editura pentru literatura, 349 de pagini,
pret aproximativ 5 lei.

Incepe cu o spanzuratoare, se termina cu una. Pe parcurs toti membrii armatei se cutremura cu privire la streang, la dezertare si lapedeapsa capitala. Un final inevitabil.

,,Patria noastra este moartea...pretutindeni si mereu moartea."(pg.52)

,,mai bine sa infrunte gloantele dusmanului decat streangul patriei."(pg.58)

Ce crud e razboiul! Dar, pe langa omucidere, paguba cea mai mare este impactul psihic asupra soldatui care este secat de compasiune prin asistenta si participarea in mod direct la macel, in caz contrar fiindu-i chiar propia viata amenintata. Acesta ramane doar cu ura, frustrari, este lasat sterp prin anihilarea individului, in mod nemilos. Personajul nostru incearca sa se ridice deasupra acestora trecand de la exaltare la ura, se cutremura, se indragosteste nebuneste inca o data ajungand sa vrea sa dezerteze la dusman.

,,O ura istovitoare imi roade inima. Urasc tot ce-i aici, pe toti oamenii, prieteni, camarazi, superiori, inferiori, tot, tot, Constantine! (...) Daca voi mai sta in lumea aceasta simt ca ura mea ma va pierde, trebuie sa ma piarza, caci va trebui sa izbucneasca odata, chiar impotriva vointei mele!" (pg.157)

Este vorba despre oameni slabi (normali), inca receptivi la mediul inconjurator, care tremura in costum militar sub exploziile razboiului, raniti si speriati de atata moarte. Lasitatea si lipsa de moralitate a executorilor plini de sadism, placeri meschine ale acestora ii cutremura, omitand, insa faptul ca ei insisi pot deveni calai...

,,M-am uitat imprejur ca sa caut stalpii spanzuratoriilor...stalpii nu erau, dar, in schimb, in fiecare copac atarnau oameni, agatati de crengi (...). Asta-i padurea spanzuratiilor (...). Mi-a inghetat inima in piept."(pg.66) 

,,Am privit zvarcoliturile trupurilor, am auzit paraitul crengilor si numai inima imi tremura incet, fricoasa, hoteste, ca nu cumva sa auda vreun vecin"(pg.67)

Venit critic la adresa razboiului si a tuturor ororilor pe care acesta le presupune, tema romanului poate fi primita ca o metafora asupra vietii ori pur si simplu un pretext pentru a discuta despre ea in termeni cat mai precisi. Da, recomand.

,,sa nu observe ceilalti cat de false si nesincere ii sunt vorbele. Frica aceasta il chinuia neincetat, ii sfasaia sufletul, fara sa i se poata impotrivi. Avea impresia ca se afla pe marginea unei prapastii si nu cuteza sa se uite in adancimea care totusi il ispiteste din ce in ce mai staruitor." (pg.53)